Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Patronate Luni 20 Mai 2024 - 14587
An exploziv pentru candidati - 10 milioane de aplicari pe piata muncii, de la inceputul anului si pana acum.

Record pozitiv inregistrat de joburile remote, aflate la maximul ultimilor ani, in termeni de aplicari. Interesul candidatilor pentru angajare sau pentru schimbarea jobului a crescut anul acesta fata de anul trecut, in conditiile in care, din ianuarie si pana acum, au fost inregistrate 10 milioane de aplicari, cu aproximativ 5% mai mult decat in 2022. Eforturile depuse de acestia au ramas constante pe tot parcursul anului, inclusiv in lunile de vara si la final de an, perioade in care, in general, procesul de aplicare cunoaste un ritm mai lent.

"Spre deosebire de anul trecut, cand mai degraba piata a fost cu ochii pe candidati, anul acesta, candidatii au stat cu ochii foarte aproape de piata. Nu doar ca au aplicat mai mult cei care aveau deja un cont pe platforma, dar am vazut si o crestere de aproape 10% a numarului de candidati noi. Foarte probabil ca si anul viitor sa asistam la acelasi fenomen, in contextul in care cel mai recent sondaj pe care l-am derulat releva faptul ca 56% dintre respondenti au in plan o schimbare de job in 2024", spune Roxana Draghici, Head of Sales in cadrul eJobs Romania.

Cu 3,8 milioane de aplicari, candidatii din segmentul de varsta 25-35 de ani au fost cei mai activi in cautarea unui job. Tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani au cumulat aproape 3 milioane de aplicari, iar 1,9 milioane au venit din categoria 36 - 45 de ani. Candidatii care au mai mult de 45 de ani raman o parte relativ timida si cu cel mai ridicat nivel de reticenta cand vine vorba de schimbarea jobului. Acestia au inregistrat 1,1 milioane de aplicari. Mai putin de 100.000 de aplicari apartin celor care au maximum 18 ani.

"Pentru primele trei categorii, vedem nu doar o crestere a numarului de candidati noi si de candidati care s-au reactivat dupa un 2022 mai linistit, ci si un numar mai mare de aplicari / candidat. Cei mai multi vizeaza joburile entry - level, care cer o experienta de maximum doi ani si, foarte aproape de acestea, se afla pozitiile mid-level (2 - 5 ani de experienta). De altfel, in 2023, si oferta de joburi tot de pozitiile entry si mid a fost dominata. Anul acesta a venit, insa, cu relativ putine miscari din zona de management. Au fost candidatii cei mai stabili si mai greu de convins sa faca o schimbare de cariera - pentru anunturile care cautau manageri au fost inregistrate putin peste 800.000 de aplicari", explica Roxana Draghici.

Domeniile care au atras cele mai multe aplicari au fost retail (3,1 milioane), servicii (1,3 milioane), call - center / BPO (1,3 milioane), IT / telecom (1,1 milioane) si financiar - bancar (1 milion). De cealalta parte, domeniile pentru care candidatii au manifestat cel mai scazut interes au fost real estate, industria textila, educatie / training, farma, asigurari si arte / entertainment.

Un alt element de specificitate pentru acest an a constat in faptul ca a fost marcat un nivel record de aplicari pentru joburile remote. 14,4% din totalul aplicarilor a mers catre acestea, respectiv 1,5 milioane de aplicari comparativ cu 1,2 milioane in 2022. "Si pentru locurile de munca din strainatate a fost atins un record, insa, in acest caz vorbim despre cel mai mic numar de aplicari din ultimii ani - aproape 160.000", mai spune Roxana Draghici.

In acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platforma de recrutare din Romania, sunt disponibile peste 22.000 de locuri de munca.

***

 

Despre eJobs

Lansata in 1999, eJobs este prima platforma de recrutare din Romania si liderul pietei locale de profil. Incepand cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internationala de media localizata in Zurich, Elvetia. eJobs.ro le ofera clientilor sai cea mai relevanta baza de candidati, pe care o pune la dispozitie prin metode eficiente, utilizand canale de media personale si cunostinte avansate de Performance Marketing si campanii de Employer Branding, precum si tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu +5 milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe luna si 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platforma de recrutare la nivel local.


Persoana de contact:

Ana Calugaru

Head of Communications, eJobs Romania

T: 0729 699 437

M: ana.calugaru@ejobsgroup.ro

 

 

 

0 comentarii2499 vizualizări07 decembrie 2023




rss 2.0
rss 2.0